marți, 14 noiembrie 2017

Placinta cu branza si stafide aurii

Placinta cu branza si stafide aurii

Ingrediente:

  • 1 pachet de foi pentru placinta (400g)
  • 500 g branza proaspata de vaci pentru placinta
  • 3 oua
  • 1 fiola esenta de vanilie
  • 1-2 linguri de zahar pudra (optional)
  • coaja rasa de la o lamaie
  • 50-100 grame margarina pentru uns foile
  • 100 grame stafide aurii Evita Condimente
Preparare:
Foile de placinta se lasa vreo 30-40 de minute sa se decongeleze. Intre timp, se pune untul la topit. Intr-un bol inalt, se pune branza de vaci, se adauga ouale pe rand, zaharul pudra, esenta de vanilie si coaja rasa de lamaie.
Cand foile de placinta s-au decongelat, se ia fiecare foaie de placinta si se unge cu unt. Eu folosesc in jur de 6-7 foi pentru fiecare rulada de placinta peste care pun jumatate din compozitia de branza. Adaugam jumatate din cantitatea de stafide peste branza, rulam putin capetele foilor pentru a evita astfel sa iasa compozitia si apoi rulam placinta. Se va proceda la fel si cu restul compozitiei. Se pot imparti foile de placinta in doua parti egale si astfel veti folosi intreg pachetul de foi. 

Rulourile de placinta obtinute, se aseaza in tava aragazului in care puneti hartie de copt sau puteti unge tava cu ulei. Se pot unge rulorule de placinta cu putin unt topit si se dau la cuptor la foc mediu pana se rumenesc putin foile deasupra. Cand sunt gata, le scoateti din cuptor si pudrati zahar deasupra.

Pofta buna!